A face in a crowd – atunci și acum

„Un chip“ care a apărut  în mulțimea de atunci. Astăzi, mai multe chipuri ies în evidență.

Pornesc de la filmul apărut acum mai bine de 60 de ani în America și anume, Un chip în mulțime, în regia lui Elia Kazan. Ca gen al filmului, se încadrează în dramă, unde protagonistul poveștii cade de pe piedestalul succesului creat de publicul larg și de Marcia Jeffries, femeia care îi aduce „chipul“ inconfundabil în lume. Marcia, nepoata unchiului ei care deține un post de radio într-un oraș din Arkansas, merge într-un penitenciar unde își dorește să găsească noi voci pentru emisiunea sa matinală „Un chip în mulțime“. Larry Rhodes s-a întâmplat  să fie acolo, arestat pentru tulburarea liniștii publice. „Te voi elibera mâine dimineață dacă vei înregistra pentru emisiune“ , îi spune șeriful penitenciarului. Înțelegerea s-a încheiat, iar Larry începe să cânte despre bucuria unui om liber, singuratic, la propria-i chitară. De aici începe urcușul său. Datorită charismei lui, nonconformismului, vocii și modului său franc de a trânti adevărul în față, personajul iese în evidență printre toți ceilalți. Marcia îl remarcă și îl aduce la postul respectiv de radio, acolo unde o să înceapă să prezinte Un chip în mulțime.

”Oh, dac-ar auzi cum vorbește pe bune nebunul ăsta”, se aude în spatele camerelor de filmat.

Larry, și nu numai el, și-a dat seama că poate influența omul, asta pentru că orice propunea el, ascultătorii emisiunii făceau întocmai. Un personaj foarte inteligent, deși era hoinar pe străzile americane, cu o mare capacitate de persuasiune care, de altfel, îi venea natural, de la sine. Un personaj inimos, neinfluențat de niciun partid politic, neutru, relaxat și dezinteresat de principiile societății în care trăia. S-a folosit de calitatea sa de a influența, în mod pozitiv, masa largă de oameni. Prin rolul său de formator de opinii, prin statutul său de persoană publică, a fost acolo pentru ceilalți, ajutând familii sau copii. Asta până când succesul a început să-l domine. Ajuns de la radio pe micul ecran al fiecărui telespectator, Larry se schimbă. Din umanitatea sa nu mai rămâne nimic, fiind înlocuită cu lăcomia, cu succesul fulminant și cu egoismul. Se încurcă cu politica, iar discursul său persuasiv devine unul manipulator. Este convins de ideea că în fața sa nu sunt telespectatori, ci o turmă de oi care vin să îi mănânce din palmă. Cu o astfel de perceptie greșită, cauzată din prea multă mândrie, Larry își poate lua adio de la succes. Dintr-un acces de impulsivitate, Marcia nu mai suportă atitudinea protagonistului și lasă în transmisiune live  lavaliera lui Larry pornită, moment în care acesta își jignește publicul și recunoaște că îl joacă pe degete.

Larry Rhodes manipulează nu doar societatea, ci și pe Marcia pe care o caută doar atunci când are nevoie de ea, atunci când nimeni nu-i mai stă alături. Finalul filmului îi aduce singurătatea. Singura companie pe care o mai are este un aparat muzical din care se aud zeci de aplauze false. După ce și Marcia nu i-a mai dorit prezența în viața ei, protagonistul urlă atroce de la balconul său: „Nu mă părăsi!“. Și de ce nu? Dacă fata a avut puterea de a-l crea pe showman-ul Larry Rhodes, tot ea are și puterea de a-l distruge. Asemenea unui citat din romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu în care autorul scrie că femeia își poate lua înapoi atât cât a dat.

Filmul „Un chip în mulțime“ nu-i pentru mine o dramă pentru faptul că viața protagonistului s-a reîntors de unde a plecat. Dramă pentru mine e că majoritatea personajelor din film sunt decedate. Este firesc, doar au trecut cu puțin peste 60 de ani de atunci, dar când te atașezi de personajele unei piese cinematografice, ai vrea, parcă, să fie nemuritoare. Păcat.

Influența în ziua de azi. Despre persoanele publice 

Nu știu câte dintre persoanele publice din ziua de azi au avut ori au o poveste asemănătoare. Din punctul meu de vedere, manipularea o percep și în reclamele publicitare și în emisiunile televizate și în limbajul de lemn al deputaților sau al instituțiilor publice și online și pe micul ecran. Aș putea să scriu despre Donald Trump că ar fi urmat cursul protagonistului din film, deși cred că atitudinea sa a fost așa dintotdeauna. Dacă Larry a plecat de la o atitudine umilă, de președintele Americii nu mai pot spune la fel. Temperamentul său vulcanic, limbajul necontrolat, apetența lui sexuală, inteligența și charisma sa, cred că sunt înnăscute, nu dobândite pe parcurs, iar aici pot fi de folos articolele internaționale care povestesc că și în copilărie, președintele se manifesta tot agresiv. Pe de altă parte, o să redau două scurte comentarii care mi s-au părut interesante în articole românești:

„Trump a îndrăznit să spună adevăruri pe care nimeni altcineva de la Washington nu mai are curajul nici măcar să le gândească. Trump face diferența fundamentală dintre omul de afaceri, capitalist american ultrapragmatic și eficient, și politicianul amorţit din Administrația Obama, desprins fundamental de alegătorii propriei administrații“, dcnews.ro, Bogdan Chirieac, 9 noiembrie 2016, ora 18.31.

„Cum a fost posibil, se întreabă mulți. Răspunsul vine firesc. Trump a avut un discurs scandalos pe alocuri. Cetățenii și presa deopotrivă s-au arătat de-a dreptul ofuscați de replicile de multe ori deplasate ale celui care va ocupa mult râvnitul fotoliu de la Casă Albă. S-au arătat ofuscați în public, căci în mintea lor i-au dat de cele mai multe ori dreptate. Trump a speculat genial mințile electorilor. A spus cu voce tare ceea ce ei gândeau…“, bugetul.ro, Anca Andrei, 9 noiembrie 2016. 

Pe vremea când exista acel disconfort în Guvern, iar cele două părți din partidul respectiv au încetat colaborarea (mă refer la preşedintele PSD şi fostul premier bănăţean), imediat au urmat și discursurile de autoapărare sau de influențare a publicului de acasă. Scriu aici despre cuvintele fostului premier. Un discurs bine punctat, cu anumite informaţii care se tot repetă, iar asta la nivel subconştient se îndeasă undeva prin mintea omului fără să îşi dea seama: “Avem obligația să nu îi facem pe români să sufere. În situația în care voi constata că nu pot asigura un guvern funcțional, atunci îmi voi da demisia (…). Eu sper altceva. Varianta pe care mi-o doresc acum este ca preşedintele partidului să își asume acest eșec și să își dea demisia. În secunda doi voi face același lucru. Cred că aceasta este rezolvarea corectă” spunea fostul premier la Palatul Victoria, în vara anului 2017. Tot legat de discursul său, cunoscutul jurnalist C. T. Popescu analiza şi dumnealui, în cadrul unei emisiuni la postul DIGI24, ce au însemnat acele fraze orale apărute în faţa multor telespectatori. Din punctul său de vedere, discursul fostului premier folosea “mijloace retorice propagandistice”: “Extraordinar a fost momentul injecţiei. <<Nu eu am jucat tenis şi băut spriţuri cu reprezentanţii serviciilor>> – aia a fost o torpilă pe care i-a trimis-o în plină figură preşedintelui partidului”, antena3.ro, M. Z., 16 iunie 2017, ora 09.05. Discursul fostului premier poate fi vizualizat aici: https://www.antena3.ro/politica/discursul-lui-grindeanu-analizat-de-ctp-astfel-de-lucruri-nu-s-au-spus-in-pcr-indiferent-cat-de-418653.html.

Punctul de plecare sau de ce nu, poate întreaga poveste a lui Larry Rhodes, are un iz de asemănare şi cu românul nostru teleormănean, L. Dragnea. Dacă acum statutul său social a crescut pe scara ierarhică şi îşi poate permite cam orice din p.d.v. financiar, la începutul carierei sale la Bucureşti, acesta venise ca un om simplu. Mi s-a părut comic un mic articol care priveşte venirea acestuia în capitală: “Cosmin Guşă, fost secretar general al PSD în timpul lui Adrian Năstase, a relatat că Liviu Dragnea a fost adus în PSD de baronul Marian Oprişan şi de Miron Mitrea. Dragnea era în acel moment membru al PSD. <<Eram în biroul lui Năstase când Mitrea cu Oprişan l-au adus pe Dragnea, pe care ni-l prezentaseră. Nu-l ştiam. Am făcut cunoştinţă atunci cu un om modest, simplu, venit dintre tractoare, de la Teleorman. Avea în picioare ciorapi şi sandale, era îmbrăcat cu cămaşă albă şi geacă din imitaţie de piele. Aşa a intrat el în PSD>>, a povestit Cozmin Guşă”, aktual24.ro, 16 iunie 2017.  

Emisiunea Acces Direct, cu aceiaşi invitaţi critici de fiecare dată

Emisiunea Simonei Gherghe se vrea a fi una de binefacere, găsindu-se în cadrul emisiunii victimele şi agresorii care trebuie pedepsiţi. Astfel, cred că este una dintre cele mai influenţabile emisiuni de la televizor. Telespectatorii învaţă să judece sau să arunce cu pietre în toată lumea de lângă noi. Or, rolul de Salvator sau de Justiţiar pe care îl preia fiecare dintre invitaţii emisiunii, şi mai grav, îl poate prelua şi telespectatorul, este destul de periculos. Învăţăm să ne facem dreptate singuri şi să exagerăm orice nimic, să facem din orice ţânţar armăsar. Nu spun că acele cazuri care se prezintă şi în care se atrage atenţia autorităţilor de a se face ceva în privinţa lor, nu ar fi de apreciat. Mulţi telespectatori au ajutat pe mulţi dintre copiii şi oamenii săraci, prezenţi în cadrul emisiunii, cu tot ce au avut. Însă, dacă ar fi să pun în balanţă avantajele şi dezavantajele emisiunii, acea balanţă, din punctul meu de vedere, s-ar înclina înspre cele negative. Majoritatea cazurilor care se prezintă sunt din mediul rural, cu oameni cu educaţie precară. Multe dintre familiile de la sat, deşi nu au venituri financiare, concep copii pe bandă rulantă. Cel puţin unul dintre concubini, fie este violent, beţiv, abandonează sau se ceartă cu ceilalţi membri ai familiei. Educaţia sexuală în şcoli sau în familii este deficitară şi multe dintre minorele din mediul rural ajung să fie însărcinate. Revenind la judecătorii neoficiali ai emisiunii, aceştia nu fac decât să se lupte cu morile de vânt. În opinia mea, faptul că ţipă la un bărbat care a avut aceeaşi mentalitate dintotdeauna, adică să bea la cârciumă şi să-şi bată nevasta, nu ajută cu nimic. De ce să pretinzi o altă viziune a vieţii şi a comportamentului, când oamenii la care se ţipă nu pot conştientiza în mare parte cu ce au greşit şi că tiparele lor de comportament a fost dintotdeauna aceleaşi datorită mediului din care provin? Judecătorii neoficiali ai emisiunii doar asta ştiu să facă: să urle, să afişeze altceva decât sunt şi să arunce cu pietre în “fantome”. Nu le dau producătorii şi altceva de făcut?

Din punctul meu de vedere, lista emisiunilor toxice de la TV poate continua. Alte modele de televiziune care influenţează, negativ sau nu, ar fi Dan Negru, Teo Trandafir, C. T. Popescu, Mihai Bendeac, fostele asistente de prin emisiuni, cum e Daniela Crudu sau Bianca Drăguşanu s.a.m.d. Este nevoie de multe pagini pentru a scrie despre fiecare în parte. În cartea lui Radu Paraschivescu “Cartea râsului şi a cercetării”, autorul atrage atenţia asupra imposturii şi a informaţiilor false pe care le primim fie online, fie de la TV. Cine nu a auzit de cercetările din întreaga lume, ca de exemplu, dacă te pui să dormi mai târziu, devii mai deştept? Sau studentele care se machiază au note mai mari la examene? Parcă nu îţi vine să crezi despre zecile sau sutele de cercetări care se realizează în lume, de aceea autorul cărţii vine şi le explică pe fiecare în parte. Sau mă rog, face mişto de fiecare în parte. Acelaşi Radu Paraschivescu scoate în vileag impostorii care de-a lungul vremii au încercat să scape basma curată prin înşelăciunile pe care le făceau. Este vorba despre oamenii importanţi din domeniul public (ex. Gigi Becali, Dan Diaconescu şi mulţi alţii) care au scris cărţi cu carul pentru a ieşi mai repede de la închisoare, cărţi plagiate de prin diverse locuri. Este vorba şi despre persoanele publice care apar prin emisiuni cu reţete miraculoase fie de vindecare, fie de slăbire care influenţează într-un mod negativ populaţia ( ca de exemplu Florin Condurăţeanu). O carte de nota 10, umoristică şi realistă, recomand “Cartea râsului şi a cercetării”.

O concluzie 

Asta ar fi doar o mică parte din arta de a influenţa sau, pe alocuri, de a manipula pe care le găsim fie la TV, fie pe Internet. În viaţa de zi cu zi, din punctul meu de vedere, se mai întâlnesc şi la workshop-urile motivaţionale, acolo unde oricine se intitulează Coach sau Speaker motivaţional. Un fel de Guru Larry Rhodes. Nu-i chiar aşa.

Sursă photo: cinemagia.ro

Andreea Borcilă, Jurnalism, Anul 3

(Visited 24 times, 1 visits today)