Mulți știm că românii nu sunt tocmai cel mai bine-văzut popor din Europa. În oricare colț al lumii te-ai duce, fiecare are o părere preconcepută. Fiecare națiune gândește diferit. Cea mai ușoară cale de a recunoaște mentalitatea altora e prin analizarea filmelor în care suntem portretizați. De la Dracula Untold până la Eurotrip, stereotipurile sunt omniprezente. Ne reprezintă oare ca popor? Sau suntem departe de orice s-ar crede despre noi?

Aș putea să dau numeroase exemple de filme, unele realizate în România, altele în care țara noastră și locuitorii ei sunt doar menționate. Dar toate ar avea aceleași lucruri în comun, așa că o să mă axez pe unul singur. Am văzut recent un film despre o jurnalistă americană care voia să studieze cazul Tanacu, în care un preot a ucis o călugăriță prin exorcizare. A avut premiera în octombrie 2017. Se numește „The crucifixion.” Este doar un alt film de groază care încearcă să șocheze și nu reușește. Singurul lucru care mi-a atras atenția a fost îngrămădirea a cât mai multe stereotipuri despre români în cele 90 de minute. Pe alocuri, am crezut chiar că este o lungă reclamă mascată pentru vizitarea României.

În orice film pe care l-am văzut, de fiecare dată când un american ne vizitează țara vine în București. Doar e leagănul civilizației românești, nu-i așa? De multe ori, totuși, București devine fără voia lui „Budapesta.” Omul urmează să ia taxiul, iar pe bord vede numeroase cruciulițe și icoane. Taximetristul e, fără doar și poate, un adevărat filosof, implicat până la sânge în viața comunității creștine. Niciodată nu o ia pe ruta scurtă către destinație. Evident că americanul trebuie să vadă Palatul Poporului, indiferent dacă e sau nu în drumul lui.

În „The crucifixion”, ca în multe alte pelicule cu și despre România, avem o înșiruire de peisaje frumoase. Personajele discută la malul unui lac înconjurat de flori, lanurile de grâu, porumb sau floarea-soarelui se întind la nesfârșit, fiecare priveliște e îmbrăcată într-un sentiment pitoresc. Satele par desprinse din secole de mult apuse. Caii și costumele tradiționale nu pot lipsi din cadre. În orice peisaj cu adevărat românesc  avem nevoie de o Dacie. Am apreciat umorul, poate neintenționat, al filmului despre cazul Tanacu. Bazat pe evenimente reale, petrecute într-un comună din Vaslui, regizorul a ținut cu tot dinadinsul să ne arate drumul pe care îl face jurnalista de la București până acolo. Aceasta a preferat, desigur, să meargă pe Transfăgărășan către Moldova. Are o fărâmă de sens atunci când ne gândim că locațiile de filmare au fost de fapt setate în Maramureș și Sighișoara. Să fie scenariștii de vină sau doar dorința celor de la Motion Pictures de a arăta cât mai multe peisaje plăcute din punct de vedere estetic?

„La ce te poți aștepta când ești în țara vampirilor și a vârcolacilor?” e una dintre replicile care nu m-a suprins în film. Vampirii sunt deja ființe locale, prezente pe fiecare stradă lăturalnică a României. O concepție deja uzată, primul gând al tuturor când îți aud naționalitatea. Dracula este strâns legat de tradiții și de Biserică. Americanii par să creadă că fiecare român are un țăruș în buzunar, un suvenir, un breloc legat la chei. Pentru a ne păzi de relele ce se ascund după fiecare colț, ne îndreptăm spre credință. Da, România este în proporție de 87% ortodoxă. Asta ne transformă oare într-o țară medievală, capabilă să creadă în orice predică preotul? Biserica aruncă o pată întunecată pe istoria fiecărui popor. „Trebuie să înțelegi ceva despre România rurală. Boli ale minții, cum ar fi schizofrenia, sindromul Tourette și alte forme de psihoză sunt de obicei considerate ca semne că are loc un fel de infestare diabolică.” Replica asta spune multe despre ceea ce însăși românii cred despre nivelul de educație al concetățenilor lor. Așadar, noi suntem înapoiați, supuși, închiși în bula noastră de „păcate”, oameni pentru care demonii sunt reali, exorcizările sunt la ordinea zilei și promisiunile îndoielnice ale guvernelor vor fi îndeplinite.

Există multe alte stereotipuri despre români. Majoritatea numelor de familie se termină în „escu.” Se amintește adesea sistemul de sănătate distrus din țara noastră. Nu poate lipsi o menționare despre comunism. Și, bineînțeles, emigrarea românilor în alte țări, precum Germania, Austria, Spania, Italia. Lucrurile pentru care suntem celebri își pierd din culoare. Nu pot exista doar părți bune, iar umbrele României sunt mereu mai adânci în comparație cu cele ale altor țări. Un bun exemplu e populația romani. Străinii sunt convinși că „toți românii sunt țigani”, deși nici măcar 4% din populație, conform unui recensământ din 2013, nu aparține grupului etnic. Nici atitudinea noastră ostilă față de ei nu ajută. În „The crucifixion”, rromii sunt portretizați ca fiind inamicul public numărul 1 al românilor.

Probabil că mai există multe alte lucuri care ne-au creat această imagine în universul cinematografic. Unele favorabile, altele nu. Orice popor e o combinație de tradiții și steoreotipuri. Orice popor poate fi amabil cu străinii și, totuși, blocat într-o epocă medievală. Românii nu sunt singurii sufocați de religie. Satele și-au pierdut interesul, tradițiile vor pieri în curând. Există multe straturi ale României pe care străinii nu le pot vedea, straturi pe care și noi le descoperim încetul cu încetul. Până când vom afla cine suntem noi ca popor, vă las alături de celebra mâncare tradițională românească, în viziunea americanilor: mămăliga cu pâine.

 

 

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other