Atât de popular în anii `50, genul antologic revine astăzi la modă. „XX” face parte din acest gen.  Începând cu „Black Mirror” de la Netflix, „Electric Dreams” de la Amazon, „Dimension 404” de la Hulu  până la remake-ul programat de CBS pentru „Twilight Zone”, antologia își reia locul în fruntea clasamentului.

„XX” a fost difuzat pentru prima oară în 22 ianuarie 2017 în cadrul Festivalului de Film „Sundance”. Premiera acestuia a avut loc în 17 februarie, fiind difuzat de Magnolia Pictures, o ramură a megacompaniei 2929 Entertainment, specializată în difuzarea filmelor independente și străine. Compania a păstrat filmul în sălile de cinema pentru 35 de zile. Nu a fost introdus decât în 16 cinematografe. Din cauza numărului redus, a obținut doar 30 911 de dolari la box office, în condițiile în care nu se cunoaște cifra exactă a bugetului alocat pentru crearea lui. A fost ulterior preluat de Netflix. „XX” e în pregătire încă din 2014. Întregului personal creativ i s-a oferit libertate totală. Nu a avut nicio constrângere nici în privința timpului, nici în privința banilor. Felul cum aveau să filmeze, să regizeze poveștile, să își aleagă actorii rămăsese la alegerea lor. Cu un astfel de contract, greșelile nu ar trebui să fie posibile.

Filmul își dorise să marcheze o premieră în istoria cinematografiei independente. Poveștile portretizate sunt scrise de femei, protagonistele sunt femei, iar regizorii sunt, și ei, tot femei. Singura constrângere se referea la caracterul poveștilor. Acestea fac toate parte din genul horror. Dacă „XX” se voia o îmbrățișare a feminismului, pot doar să spun că nu a reușit să îmi transmită această idee. Un film nu ar trebui judecat după genul celor care îl alcătuiesc, ci după competența cu care e realizat. Mulți critici l-au apreciat tocmai pentru că femeile regizor sunt rare în Hollywood, deși în industria horror sunt mai populare. Acea „voce unică feminină” pe care o portretizează e inconsistentă și haotică. E oare o oglindă a realității?

Deosebirea dintre filmele horror din 2017 și „XX” este că ultimul e o antologie. Conține patru povești legate între ele printr-o temă comună. Fiecare e regizată de o persoană diferită și are actori diferiți. Pentru a da impresia de legătură, Sofia Carrillo, în unicul ei stil înfățișat în „La casa triste”, a creat o scurtă animație despre o casă de păpuși. Secvențe din aceasta sunt introduse între povești. Atenția la detalii e impresionantă. Anumite elemente sunt neanimate și totul pare mai real așa. Sofia te face să te gândești, să îți pui anumite întrebări. Dacă inima unei jucării putrezește cu trecerea timpului, atunci ce se întâmplă cu una umană? Animația ei, completată de acel soundtrack specific genului horror, e cel mai bine realizat lucru din întregul film. E ciudată, lugubră, vie, capabilă de a induce coșmaruri. Așa cum ar trebui să fie orice film de groază.

„XX” începe în forță, cu „The box”, regizată de Jovanka Vuckovic, una dintre cele mai importante zece femei din istoria filmelor horror. E vorba despre un băiețel căruia un bătrân îi permite să se uite într-o cutie de cadouri. Acest singur gest duce la distrugerea unei întregi familii. Din primul minut o întrebare începe să te bântuie: „Ce e în cutie?” Conștientă că nu o să aflu, am continuat să mă uit până la sfârșitul fimului. Nici măcar acum nu a dispărut dorința de a ști răspunsul. Elementele horror sunt vizibil puține în sensul clasic. Cele psihologice te vor împiedica totuși să pleci din fața ecranului. „The box” se bazează pe o poveste scrisă de Jack Ketchum. Într-un film creat în întregime de femei, singura narațiune care mi-a atras atenția a fost scrisă de un bărbat. Urmează două povești fără esență: „The birthday party” și            „Don’t fall”, scrise și regizate de Roxanne Benjamin și Annie Clark. Prima frizează penibilul. Dacă ar fi vrut să ilustreze gândirea feministelor, și-au atins scopul. Mama care organizează petrecerea aniversară a fiicei ei e complet ieșită de pe orbită. Fiecare acțiune de-a ei e haotică, lipsită de orice sens. Gândirea logică nu își găsește locul aici. Întrebarea „de ce?” nici măcar nu ar trebui adresată. „Don’t fall” încearcă și nu reușește. Patru tineri adulți pleacă într-o excursie într-un loc părăsit, iar noaptea unul dintre ei se transformă în ceva ce seamănă izbitor cu un vârcolac. Ne aflăm deja pe culmile originalității. Ambele povești conțin tipologii umane: femeia superficială, cea „acrită” de viață, mama iubitoare, tineri adulți interesați doar de farse și petreceri. Încheiem cu „Her only living son”, scrisă și regizată de Karyn Kusama. Femeia din spatele filmelor „Aeon Flux” și „Jennifer`s Body” nu dezamăgește nici de această dată. Povestea e simplă, uzată. Nu aduce nimic nou. Actorii sunt mediocri. Probabil scopul lui Kusama e să rămână mereu la aceleași standarde. Elementele psihologice trec din nou în prim plan. Clișeele sunt și ele prezente. „Her only living son” e o reinterpretare a filmului „Rosemary` Baby.” În industria horror ideile se reciclează. Dar după un timp își pierd atracția.

Ceea ce am apreciat e modul cum a fost filmat. Se deosebește de un film de groază obișnuit. Decorurile sunt colorate, luminoase. Camera nu se mișcă haotic, iar trecerea de la un cadru la altul e gândită. Muzica de pe fundal are un volum mic. Ambianțele ies în evidență și creează impresia de apropiere. Ajută și folosirea frecventă a planurilor apropiate, focusate pe mimica personajelor. Mișcările de aparat sunt simple, folosite doar în momente-cheie. Fiecare emoție devine autentică. Nu există nume mari în distribuție. Talentul îl mai zărești uneori, scăpat din greșeală de vreun actor mărunt.

„XX” a primit în general recenzii bune de la critici. De ce e un mister al cărui răspuns nu îl vom afla prea curând. Un morman de gunoi prezintă mai mult interes. Mă gândeam la modul serios că ar trebui redenumit „WTF”. E singura reacție pe care o să o ai în cele 80 de minute. Mi-am irosit o parte din viață pe ceva ce nu îmi merita atenția. Și asta vine de la o consumatoare a genului antologic.

Mona Szucsik

Vezi toate postările

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other