Marea majoritate probabil ați văzut filmele din seria „Nașul”, dar câți ați citit și cartea?

Într-adevăr, filmele sunt extraordinare, o capodoperă a cinematografiei. Primul film din seria „Nașul” în regia lui Francis Ford Coppola a fost lansat în 1972. Distribuția filmului este impresionantă: Marlon Brando, Al Pacino, James Caan, Robert Duvall și Diane Keaton. Filmul a obținut trei premii Oscar și cinci premii la Globul de Aur.

În 1974 și 1990, regizorul Francis Ford Coppola a lansat „Nașul II”, respectiv „Nașul III”. Impresionant pentru cinematografie, „Nașul II” a fost un film mult mai bun decat primul. Din distribuție fac parte: Al Pacino, Robert Duvall, Diane Keaton și Robert De Niro. „Nașul II” a fost nominalizat la 11 premii Oscar, câștigând șase, printre care: premiul pentru cel mai bun film și pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru Robert De Niro.

Revenind la cartea lui Mario Puzo, aceasta este formată din două volume. Primul volum ne prezintă povestea lui Don Vito Corleone, un mafiot sicilian ajuns cap al unei importante rețele mafiote din America.

Al doilea volum ne prezintă două povești în paralel. În prima fază este prezentată copilăria lui Vito Corleone și ascensiunea sa ca lider al unei importante rețele mafiote în America. Cea de-a doua poveste este despre Michel, fiul lui Vito Corleone care a preluat rolul de „naș” după moartea tatălui său.

Acțiunea cărții se petrece între anii 1940-1950 și ne prezintă cu lux de amănunte fărădelegile mafiei siciliene din New York. Începutul cărții evidențiază puterea și influența pe care Don Corleone o deține în orașul New York. Acesta avea control asupra senatorilor și poliției din New York. De asemenea, ne este arătată o caracteristică a lui Corleone. Punea mare preț pe prietenie, iar cuvântul și promisiunile făcute aveau o valoare capitală.

Don Corleone a ajutat mai mulți oameni, de-a lungul cărții, indiferent de statutul lor. Acesta a recurs chiar la crime monstruase, însă cei ajutați nu uitau asta niciodată și trebuiau să-i întoarcă serviciile.

Inteligența, dragostea pentru familie, respectul pentru prietenie și demnitatea sunt trăsăturile ce îl definesc pe Don Vito Corleone.

Lucrurile se complică pentru Don Corleone și familia sa atunci când refuză să facă o afacere cu Sollozzo, cunoscut drept turcu. Familia Corleone era implicată în afacerile cu jocuri de noroc, însă Sollozzo le propune să se implice în afacerea sa cu narcotice. Avea nevoie de banii lui Don Corleone, de protecția acestuia și de faptul că avea poliția și majoritatea senatorilor de partea lui. Acțiunea cărții începe din momentul în care Corleone refuză afacerea cu narcotice. Sollozzo încearcă să îl omoare pe Corleone și deși acesta este împușcat, nu moare.

Începe un întreg război între familia Corleone condusă de Saltino (cel mai mare dintre fiii lui Corleone), Sollozzo și familia Tattaglia, una dintre cele cinci familii care făceau parte din mafie. Santino și Michael (fiul lui Corleone care nu era implicat în afacerile familiei și nici nu voia să fie implicat) iau hotărârea ca Michael să se întâlnească cu Sollozzo și cu șeful poliției iar acesta să îi ucidă pe amândoi. După ce acesta i-a ucis pe cei doi, începe un adevărat război între cele cinci familii din mafie, cu mai multe crime, totul culminând cu uciderea lui Santino. După ce a ieșit din spital, Don Corleone a reunit toate cele cinci familii pentru a face pace. Urmează retragerea lui din capul familiei și numirea lui Michael ca „Naș”.

În al doilea volum al cărții ni se prezintă alte două povești.  Prima poveste vorbește despre copilăria lui Don Vito Corleone care fuge din Sicilia după ce mafia i-ar fi omorât familia și ajunge în America unde devine cap al unei influente rețele mafiote. A doua poveste prezintă ascensiunea lui Michael care încearcă să mențină afacerile familiei după moartea tatălui său.

Dacă va reuși Michael să mențină afacerile familiei veți afla doar citind toată cartea.

„Cartea bate filmul”, asta o pot garanta. Detaliile și imaginile create de-a lungul acțiunii sunt extraordinare. Romanul lui Mario Puzo este cu siguranță o capodoperă a cărților de acest gen, o carte pe care e greu să o uiți după ce ai citit-o.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other