Interviu fulger cu Damian Diaconescu- coordonatorul clubului foto, ,,Iris”

Clubul foto IRIS, înființat în 1958, sub numele de Cercul foto IRIS este unul dintre cele mai longevive cluburi ale Casei de Cultură a Studenților din Timișoara. Un număr impresionant de studenți au activat de-a lungul anilor în acest club, participând la festivaluri naționale studențești de artă fotografică, festivaluri studențesti de diaporamă, diverse concursuri cu diferite teme, expoziții personale și colective, bucurându-se de aprecieri pe plan local și național.              Mulți câștigători de atunci au devenit azi nume cu rezonanță în domeniu: Josef Berwangher, Damian Diaconescu, Constantin Duma, Gheorghe Tărțan, Covaci Sandor, Mihai Cozac.                                                                       

Impresionat de istoria acestui club și curios de a afla mai multe despre tehnicile folosite în crearea si developarea pozelor, am facut o mică excursie la Casa Studenților, pentru a sta de vorbă cu coordonatorul cercului, domnul Damian Diaconescu. L-am găsit în atelierul său, lucrând la cateva fotografii, împreună cu doi studenți, care erau foarte receptivi la indicațiile dânsului. Am reușit să-l ,,răpesc” câteva momente pentru a-i adresa câteva întrebări.     

Bună ziua! La ce lucrați în acest moment?

-Salut! Tocmai ce-am scos această fotografie din camera obscură si urmează sa fie prelucrată, pentru a obține nuanța albastrului de Prusia.                                           

Folosiți vreo tehnică anume?                                                              

– Da, noi folosim trei tehnici pentru prelucrarea materialelor, pentru această fotografie am fososit o tehnică utilizată, în special, în secolul XIX. În momentul de față lucrăm la un procedeu de developare care să devină emblematic pentru Clubul Foto Iris. 

De ce ați ales sa folosiți aceste metode analogice, în loc să folosiți tehnicile moderne, care presupun mai puțină muncă? – Consider că oricine e în stare sa facă o poză cu un aparat de ultimă generație, dar noi încercăm să creăm artă. Măiestria unui adevărat fotograf se vede atunci când reusește să dea un sens imaginii.

Ce puteți să ne spuneți despre actuala generație al clubului?

– În momentul de față, clubul nostru este alcătuit din studenți, cât și din oameni pasionați de fotografie. Mă bucur să conduc un asemenea cerc. Pentru mine contează să lucrez într-un colectiv de oameni care își dau interesul și sunt preocupați de această artă. Elevii mei sunt foarte receptivi și dau dovadă că își doresc să muncească.

Cum erau vremurile când erați la rândul dumneavoastră un membru al clubului?

– Era tot o atmosferă plăcută, cu oameni care își împărtășeau și urmau pasiunea și parcă erau mai mulți decât acum (spune dânsul cu zâmbetul pe buze).

Ce planuri de viitor aveți?

– Am avut o expoziție la Casa Studenților care cred că a ieșit foarte bine. Urmează să participăm la diferite expoziții și concursuri. De asemenea, colaborăm foarte bine și cu cercul de fotografie de la Cluj și sper ca pe viitor să apară mai multe oportunități.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other