articol de Raluca Grigoroiu

Anul 1944 nu se arăta foarte promițător pentru Partidul Comunist Român, care se putea mândri în acel timp cu doar 1000 de membri, cei mai mulți dintre aceștia fiind minorități discriminate care militau pentru dreptul la o viață mai bună. PCR-ul se străduia să capete ceva putere și influență politică.


Partidul comunist din România se număra printre cele mai mici partide comuniste comparativ cu Bulgaria și Polonia care aveau un număr în creștere. Aceste statistici țineau de faptul că majoritatea populației era reprezentată de către țărănime, care nu se arăta interesată de ideologia comunistă. Nimeni nu știa însă că decizia neprevăzută avea să aibă loc în data de 23 august 1944. Atunci România a trecut din tabăra naziștilor în cea a aliaților.


În următorii trei ani România a fost obligată să-și schimbe complet direcția și să se îndrepte spre comunism. Factorul decisiv a fost pierderea războiului de către Germania. Deși schimbasem tabăra în ultimul an, am fost nevoiți să plătim pagube de război din cauza alianței cu nemții. Deși românii nu aveau cunoștințe prea vaste despre politică, aceștia au îmbrățișat ca pe o salvare tot ce reprezenta comunismul. În anul 1946, Partidul Comunist ajunsese deja la peste 700.000 de mii de membri.


După revoluția din decembrie 1989 românii priveau cu speranță spre viitor. După puțin timp a avut loc revelionul și aceste câteva zile păreau pline de fericire și de promisiunile unui viitor mai bun. Apoi, incertitudinea și frica au lovit cetățenii români. Erau liberi, dar ce urmau ei să facă cu libertatea pe care o câștigaseră cu trudă și sacrificii? Românii erau din ce în ce mai confuzi: ,,Numai prin muncă putem să ajungem din nou la suprafață”, ,,Am murit de foame și o să murim din nou” sunt doar câteva contradicții auzite în popor.


După cum urma să se afle în acel moment de panică, la conducerea țării era Ion Iliescu și Frontul Salvării Naționale. Acestia nu făcuseră schimbări majore asupra vechiului regim. Oamenii aveau cereri nesemnificative, ca liniștea în timpul programului de lucru și mai multe alimente. Mentalitatea acestora fusese îngrădită atâția ani încât nu fuseseră pegătițiti pentru schimbări majore și nici nu le doreau.


Privind puțin la începuturile ambelor regimuri politice putem să afirmăm că există foarte multe asemănări: speranțele, dorința pentru o viață mai bună, visurile poporului și încrederea oarbă cu care ne făcea ușor de manipulat. Și-au ținut aceste guvernări promisiunile la final? Mulți din vechea generație strigă și afirmă: ,,Era mai bine pe vremea lui Ceausescu!”. Atunci rămâne întrebarea: Dacă traiul era atât de prielnic, cu ce scop s-au întors oamenii împotriva lui?

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other