articol de Teea Tatomir

Revelinul de Proviant

Una dintre consecințele cuceririi Timișoarei de către habsburgii lui Eugen Savoya, în anul 1716, a fost înlocuirea fortificațiilor cu o cetate de zece ori mai mare, construită în stil Vauban. A fost înconjurată de trei centuri ce puteau fi umplute cu apă și era prevăzută cu trei porți și nouă bastioane. Toate cele nouă bastioane purtau numele oamenilor importanți din conducerea imperiului.

Bastionul Theresia a fost primul construit, în 1732. În primă fază a fost conceput ca ravelin, înconjurat de apă, situat în fața zidului care urma să unească viitoarele bastioane, Francisc și Iosef și s-a numit Revelinul de Proviant. Ulterior a fost adăugat în zidul fortificațiilor, iar în 1744 a fosr redenumit Bastionul Theresia, în onoarea arhiducesei Maria Theresia a Austriei.

Dar cum timpul și schimbarea mentalităților își pun cel mai adesea amprenta asupra patrimoniului, din fortificația Timișoarei nu au mai rămas până astăzi decât patru fragmente, bastionul Theresia fiind singurul care s-a păstrat integral. Iniţial, clădirea avea rolul unui depozit de grâne, mai apoi, între anii 1758-1780 a devenit reşedinţa Episcopiei Romano-Catolice, pentru ca mai apoi să se ocupe de foarte multe lucruri în același timp. De-a lungul anilor s-au putut găsi aici ateliere şi depozite, internate şcolare, garaje de maşini, fabrică de pantofi, tipografie, şcoală de scrimă, azil de bătrâni, arhivele statului şi multe altele.

Începutul secolului al XX-lea vine cu transformări tehnice, economice și sociale, iar construcția militară de tip Vauban nu își mai găsea locul, astfel, au început demolările.

Refuncționalizarea Bastionului Theresia

În 1970 au avut loc primele intervenții de restaurare a bastionului, aici fiind mutate colecțiile de etnografie ale Muzeului Banatului și colecțiile vechi ale Bibliotecii Județene. Însă datorită lipsei de preocupare pentru conservarea acestui a dus în cele din urmă la degradarea fațadelor, cornișelor, intrărilor și chiar a zidurilor întregului ansamblu. Mai mult, tentativele ulterioare de reparații și modernizare au dus la un aspect improvizat și nepotrivit pentru valoarea pe care o are această clădire.

În 2004 a fost lansat un concurs național de soluții pentru reabilitarea Bastionului Theresia, ce e deschis posibilitatea transformării centrate pe ideea de reintegrare și definire a unui nou pol urban al orașului. S-a încercat definirea unui nou spaţiu urban, prin reamenajarea curţii de onoare şi conectarea acestuia cu pieţele existente, precum şi redarea aspectului iniţial al monumentului prin tratarea unitară şi restaurarea prudentă a suprafeţelor. 

Zona verde dezvoltată spontan deasupra clădirilor parter ale bastionului, deşi neexploatată, avea un farmec deosebit. Prin urmare, s-a propus transformarea acesteia într-o terasă verde circulabilă. Corpul mansardat de pe latura vestică a fost atent reparat. Lucrările au presupus de asemenea utilizarea cât mai eficientă a spaţiilor. Astfel, mansarda bastionului, părăsită de mai multe decenii, cu o suprafaţă extrem de generoasă, cuprinde acum săli de expoziţii şi conferinţe. Şarpanta din lemn a fost consolidată, o mare parte a structurii originare fiind menţinută, atent curăţată şi pusă în valoare, în timp ce vechile coşuri de fum, cu un rol important şi în scenariul la foc actual, au fost perforate şi transformate în adevărate luminatoare.

Funcțiunea culturală și părerile oamenilor

În 2008 a început renovarea Bastionului Theresia la îndemnul Consiliului Județean Timiș care a accesat un proiect European în valoare de nouă milioane de euro. Peste 50% din valoare a venit de la Uniunea Europeană, iar restul, de la bugetul de stat, Consiliul Local și cel Județean.

„Bastionul a fost reabilitat din punct de vedere al consolidării clădirii, a fost recompartimentat. Iar ca şi obiectiv principal, aşa cum vă spuneam sau ca funcţiuni propuse în revitalizarea acestui proiect, a fost o funcţiune culturală”, declară Călin Dobra, vicepreședintele Consiliului Județean, pentru Digi 24.

„Adevărat! Au merite pentru ce au făcut acolo. Chiar l-au îmbunătățit. Așa pare pe dinafară.”, spunea un bărbat.

„Stau de peste 40 de ani în Timișoara și niciodată nu a arătat atât de bine bastionul. Înainte vedeai pomi, pământ pe aici.”, spunea un locuitor.

După renovare, Bastionul Theresia a fost gazda multor evenimente culturale, precum și lansări de cărți sau festivale  artistice. Anul trecut, a fost organizat, într-o sala a bastionului, evenimentul Cetatea Vitejilor. Aici au avut loc spectacole interactive, ateliere și concerte în atmosfera vremurilor vechi. Iar anul acesta, a fost sărbătorit, tot la Bastionul Theresia, Centenatul Marii Uniri, eveniment organizat de Consiliul Județean și Muzeul Național al Banatului. Timișorenii au putut participa la un concert, iar apoi s-au putut retrage pentru a urmării parada din Piața Victoriei.

„La Bastion, oamenii vor fi așteptați de Regele Ferdinand și Regina Maria. Acesta va citi Rezoluția adoptată și va primi onorul militar, apoi se va retrage”, au transmis organizatorii evenmentului.

Ultimul Bastion al Timișoarei – închiriem istoria

Ultimul bastion și nici pe acesta nu au știut să îl păstreze. Dacă vizitezi acest loc, nu va fi deloc greu să vezi dalele desprinse sau tencuiala care începe să lipsească. Mirosul înecăcios de igrasie de bizbește din plin, iar vegetația ce crește printre dale este la ea acasă.

În zona pietonală se află clădirea din sticlă, bineînteles, cât va mai fi așa, deoarece sticla este deja crăpată iar în interior și-au făcut loc apa și gunoaiele. Din cauza acestor stricăciuni, multe corpuri ale bastionului nu sunt utilizate, iar aparținătorii caută chiriași. Astfel, închiriem istoria.

În noiembrie 2018 a fost lansată o licitație. Pentru cei care doresc să-și deschidă o afacere în vechea cetate se pot înscrie. Prețurile este situate între 36,23 lei și 35,57 lei/mp/lună.

Lipsa interesului și ignoranța pentru patrimoniu și în același timp pentru istoria unui oraș atât de vechi și frumos ca Timișoara va duce la autodistrugere.

sursa foto: dronestagr.am

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other